Am fost… am facut… am terminat… In vacanta voi pleca cu el/ea la… Ma iubeste atat de mult… Mi-a luat… M-a dus la…
Verbe, actiune, miscare, dinamism… totul se misca… povestea trebuie sa se scrie cat mai repede, nu avem timp… suntem atat de ocupati fiecare cu viata lui/ei incat chiar nu mai avem loc de partea descriptiva in povestea noastra. Incercam sa fim cat mai eficienti in comunicare, sarim peste pasajele lirice pentru ca, in fond, nu sunt importante. Esential este ce se intampla, ce s-a intamplat… cu mine… cu noi…
Dinamisul, actiunea, proza eficienta este si in noi… Trandafirul rosu nu mai este o planta cu miros placut, aspect interesant cu care vrem sa asemanam frumusetea persoanei careia il daruim. Trandafirul rosu este un instrument prin care reusim sa punctam. {Rog persoanele mai deocheate de fel sa nu se gandeasca la conotatia jargon a verbului “to score”}. Este una din metodele de actiune prin care ajungem sa ne atingem unul din obiectivele intermediare din strategia de construire a unei relatii.Planificam actiunile, fie pe termen lung, fie pe termen scurt, pentru a minimiza posibilitatea unui esec deoarece nu avem timp sa gresim. Vietile noastre sunt atat de agitate incat nu mai avem timp de poezie.
Nu mai putem crea un tablou perfect in care sa asezam bijuteria de pe coroana… iubirea. Nu mai petrecem timp construind ci aplicam metoda empirica… testam. Vedem una bucata potential partener, ne concentram eforturile pe testare. Si asa incep testele… actiune toate… cum se reguleaza… cum se poarta cu prietenii mei… cum se comporta cu familia mea… cum sunt parintii lui/ei… unde ma duce… cum pot trai cu el/ea de proba in aceeasi casa timp de x luni… La sfarsitul examenului… daca totul a iesit de la acceptabil in sus… incepem planurile… rezervam locatia cu un an inainte si apoi restul pregatirilor…
Si cel mai important… facem multe poze/filmulete oriunde mergem… Nu mai vrem sa ne ocupam spatiul de stocare organic din interiorul cutiilor craniene… e mai simplu sa ma uit intr-o poza sa vad cum aratam intr-o poza cu o cladire mare in spate, specifica unui anume oras, in timp ce un alt turist (japonez probabil) ne facea poza iar noi zambeam catre lentila de sticla a unui aparat din plastic… cu zambete la fel de sincere ca declaratia de dragoste facuta unui aparat din plastic cu lentila de sticla. Chiar nu mai are niciun sens sa imi ocup memoria cu imaginea ochilor ei/lui la apus de seara, pe faleza din statiunea X, simtind mirosul unic al marii si briza de seara care imi facea pielea gaina, sau poate era atingerea ei/lui care facea asta. E chiar inutil sa tii minte asa ceva. E mai eficient sa am o poza facuta de ea/el, cu mine in fata unei fantani de la restaurantul ala scump de unde mi-a luat caracatita in sos… si pe care a dat foarte mult…
Am ajuns sa avem vieti de poveste… sau mai bine zis de povestit… cu exces de verbe si penurie de adjective si adverbe. Poate pentru ca vrem sa ne traim iubirile nu sa le filosofam… sau poate am uitat poezia asta…
In incheiere va las una din ultimele poezii de dragoste cu verbe si cu descrieri…
<<<So when I’m lying in my bed… thoughts running through my head… and I feel that love is dead… I’m loving angels instead… and through it all she offers me protection… a lot of love and affection… whether I’m right or wrong… and down the waterfall wherever it may take me… I know that life won’t break me… when I come to call she won’t forsake me… I’m loving angels instead.
When I’m feeling weak and my pain walks down a one way street…. I look above and I know I’ll always be blessed with love… and as I’m feeling grose… she breathes flesh to my bones and when love is dead… I’m loving angels instead…>>>
Iubiti frumos sau iubiti eficient, e alegerea voastra