Autumn Story… fericirea lui Eugen

Autocarul era vechi, sau cel putin asa lasa sa se inteleaga paianjenul care isi tesuse cu multa meticulozitate panza ce tinea loc de geam unei ferestre mici ale gramezii de metal ce purta un grup de tineri scolari de la Voineasa catre Bucuresti.

Eugen era olimpic la fizica si era cam cel mai “batran” dintre pustii care castigasera proba pe echipe la concursul de fizica organizat in statiunea montana de la poalele Meridionalilor. A mai luat el si un loc doi la proba individuala, dar parca nu mai conta.

Pe drum statea si se uita in gol, pe geam si observa cum boabe de ploaie alunecau in siraguri pe tesatura paianjenului. Experienta fusese una foarte frumoasa in conditiile in care plecase din postura de ultim venit, dupa ce profesoara lui de fizica dorise sa trimita initial pe altcineva la concurs. Insa Eugen reusise sa se autodepaseasca si sa intreaca asteptarile celor care puneau la indoiala abilitatile sale academice. Parea ca se lasa coplesit de ploaia rece si trista ce facea ca autocarul sa se miste cu viteza unui melc damblagit. Dar nu era asa… era fericit ca masina mai mult sta decat inainteaza. Era fericit ca dureaza atat de mult pana sa ajunga la Bucuresti.

Ai fi zis ca abia asteapta sa ajunga acasa unde era asteptat de familie si de profesori si unde avea sa fie laudat pentru performantele sale. Ai fi zis ca fericirea lui se afla departe si ca ar trebui sa fie nerabdator sa ajunga acasa. Dar fericirea… ei bine fericirea lui avea parul cret, nasul putin carn si cativa pistrui rasfirati pe obrajii albi de culoarea laptelui. Fericirea lui avea ochii inchisi la culoare… de un maroniu negricios care sclipeau adesea cand purtatoarea se inflacara in conversatii despre fiesce nimicuri. Fericirea lui vorbea repede, foarte repede… era pui de oltean si avea multa patima in cuvinte, dar Eugen era fericit sa o auda vorbind. El era mai tacut de felul lui si situatia ii convenea, pentru ca era fericit si pentru ca se simtea totusi stapan pe relatie, chiar daca nu vorbea la fel de mult. Dar cel mai mult ii convenea pentru ca buzele acelea, care debitau fraze intregi in cateva clipe erau legate de buzele lui, iar aceasta legatura fusese binecuvantata de ploaie, in gradina cu garduri vii din fata hotelului Lotru din Voineasa.

Cele trei zile cat durase concursul de fizica au fost probabil cele mai fericite din viata lui… desi… la concurs intrase pe pilot automat… rezolva problemele si facea experimentele cu ajutorul subconstientului, deoarece mintea ii zbura la primul sarut udat de ploaia rece de toamna.

Acum, pe drumul spre casa, fericirea lui Eugen se ghemuise la pieptul lui… motaind fericita. Mai deschidea din cand in cand buzele, plescaia putin si le cauta pe ale lui Eugen, le gusta si apoi, cu un zambet satisfacut, sa ghemuia la loc.

Eugen ii mirosea parul, o saruta pe ploape si dupa ce se mai uita cateva secunde la fata ei rotunda ca luna, se intorcea cu privirea pierduta pe geam, catre ploaie, contempland la fericirea lui… Raluca.